duminică, 1 noiembrie 2009

Inceput de capitol

Am pe birou o floare de plastic care danseaza. Are o baterie solara, si la ora asta, cand soarele mijeste, incepe sa se miste ezitant, fara ritm, parca nu si-a baut cafeaua, parca sunt eu in fata foii albe. In cateva minute insa, soarele isi face treaba, suie putin pe cer si floarea mea e insufletita, isi misca petalele de plastic ca niste aripi intr-o incercare minunata de a-si lua zborul. O alta decolare ratata. Floarea mea de plastic zambeste si-si face treaba la fel ca ieri, la fel ca maine. Soarele la fel.